Cum sa devii un dansator mai bun

Indiferent că ești doar la început, sau ai ceva experiență în lumea dansului, să fii un dansator mai bun, și mai bun, și mai bun este mereu posibil. Ai nevoie în primul rând de ambiție, perseverență și încredere în tine că poți fi mai mult. Ai nevoie să te provoci. Atât fizic cât și psihic. Este esențial ca de fiecare dată să încerci să duci lucrurile puțin peste limita de ieri. Nu contează că practici dans sportiv de performanță sau salsa, bachata, kizomba, tango argentinian, balet, streetdance, etc. Există anumite strategii care odată aplicate te ajută să crești foarte mult și să devii un dansator mai bun. Nu îți promit că sunt simple. Unele chiar sunt destul de grele. Însă merită.
  1. Un dansator mai bun se antrenează des

Propune-ți un program de antrenament și ține-te de el. Dacă vrei să devii un dansator, sau o dansatoare mai bună atunci trebuie să te antrenezi din ce în ce mai intens. Atât ca frecvență, cât și ca durată. Asta presupune și o ieșire din zona ta de confort. Nu va fi ușor să te provoci permanent. Nu va fi ușor să tragi mai mult de tine. Dar depășindu-ți de fiecare dată limitele, vei fi uimit de rezultate. cum devii un dansator mai bun Dacă nu îți dorești îmbunătățirea abilităților și dansezi doar pentru mișcare și eliberare de stres atunci este ok să mergi de 2 ori pe săptămână. Sau când ai timp. Dar dacă îți dorești să fii un dansator mai bun, să ai o prezență fascinantă pe orice ring de dans, atunci ideal ar fi să te antrenezi zilnic. Însă dacă ești începător, dar ai obiective mari, nu sări direct la practică zilnică. Începe cu 2 ședințe pe săptămână pe care ulterior le crești la 3, până ajungi la activitate zilnică. De ce așa și nu altfel? Pentru că muncind greu și intens încă de la început te vei descuraja și cel mai probabil vei renunța. Don’t do that 🙂
  • Fă-ți un plan de bătaie în care stabilești programul de început.
  • Stabilește după cât timp începi să crești gradul de dificultate și frecvența.
  • Disciplinează-te și ia lucrurile în serios. Elimină chestiile care te pot distrage în timpul antrenamentului. Precum telefonul mobil. Lasă-l înafara sălii de dans.

2. Un dansator mai bun are scopuri mici pe termen scurt

Nu începe cu lucruri mari, nu îți stabili o listă super lungă de task-uri. După cum spuneam, e foarte posibil să te descurajezi și să abandonezi și nu vrei asta, nu-i așa? Vrei să fii un dansator mai bun. De exemplu alege câteva chestii mărunte pentru planul de început. Te poți concentra într-o sesiune doar la 2-3 mișcări din acel routine. cum sa devii un dansator mai bun
  • Nu uita de încălzire. E important ca mușchii să fie încălziți corespunzător înainte de orice tip de practică. Chiar dacă îți propui să repeți o singură mișcare de dans.
  • Ia o pauză după repetarea intensă a fiecărui lucru propus. Undeva între 5 și 15 minute ar fi ideal.

3. Repetă în fața oglinzii și filmează-te de fiecare dată

Poți face acest lucru individual sau în pereche. Depinde de obiectivele tale și cum ți-ai propus să te antrenezi. Indiferent care variantă o alegi, faptul că te privești în timp ce dansezi este extrem de important. Îți corectezi greșelile și știi la ce mai ai de lucrat data viitoare.
  • Privește-te cînd dansezi și întreabă-te “Care sunt punctele mele forte? Care sunt punctele mele slabe în dans? Ce nu îmi place când mă văd dansând? Cum e tehnica mea în dans?”
  • Ia aminte la ce ai observat și notează-ți mișcările pe care urmează să le îmbunătățești în continuare. În acest fel vei progresa continuu.

4. Un pic de stretching la final de antrenament

Stretching-ul sau întinderea musculaturii este o practică foarte importantă pentru dansatori. Ai nevoie de mușchi flexibili și sănătoși ca să devii un dansator mai bun. Obișnuiește-te să îți întinzi grupele de mușchi la fiecare final de antrenament. Stai în poziție confortabilă când faci asta. Respiră normal și eliberează tensiunea.
  • Evită să faci stretching înainte de antrenament. Mușchii vor obosi prea tare.
  • Rezervă-ți mereu 10 minute la final de curs/practică pentru întinderea mușchilor.
Descoperă mai multe variante de exerciții pentru dansatori. Sper că ți-au fost de folos toate aceste ponturi. Și să le încerci. Abia aștept să aud ce ai aplicat și cum ai făcut ca să devii un dansator mai bun. Pe curând! MIMI.    

2 thoughts on “Cum sa devii un dansator mai bun

    • MIMI says:

      Mai ales in aceasta perioada, sunt multe scoli de dans care incep sa isi desfasoare activitatea online. Puteti invata sa dansati cu usurinta din confortul propriei case.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *